Lectia 4 –

Cantarea de jale

1 Sam. 1: 17.19-20

"Iata cantarea de jale pe care a alcatuit-o David pentru Saul si fiul sau Ionatan:

Fala ta Israele zace ucisa pe dealurile tale!

Cum au cazut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!.

Un alt gen de muzica, un alt limbaj, "cantarea de jale". Nu aceasta ar trebui sa fie idealul, dar uneori avem nevoie ca sentimentele durerii sa fie transformate in cantare. David a alcatuit o cantare de jale cand a pierdut pe Saul. Unii din psalmii sai au caracter funebru, si ca atare trebuie sa acceptam ca si durerea are corespondent in muzica. Nu trebuie insa confundat acest gen, cu "memorialul", oda sau doina. Acestea au alt caracter incadrandu-se in genul liric. In acest gen de muzica, e greu de a trasa unele bariere, ori granite ce sa incadreze caracteristicile ei muzicale, insa eu raman la cele artistice. E de neconceput ca o durere sufleteasca sa fie exteriorizata in jale fara sens, din punct de vedere artistic, si fara forma din punct de vedere muzical. Culmea durerii e atinsa la incetarea din viata a unui prieten apropiat. Deaceea ne vom indrepta privirea in aceasta directie, cu toate ca jalea nu ramane doar aici. In primul rand, speranta invierii si a revederii intr-o zi glorioasa ne conduce imediat la o liniste sufleteasca ce opreste jalea disperata, insa durerea despartirii totusi ramane. In conceptia lumii, jalea ocupa un loc important la inmormantari si considera chiar ca e necesar ca cel mort sa fie jelit, fie ca simti aceasta fie ca nu.

Imaginati-va cat de constructiv ar fi, daca in loc de jale disperata, ar lua locul o "festivitate" – daca o pot numi asa – care ar ramane totusi cu adevarat in inima sufletului zdrobit. David nu a fost "prabusit" de moartea lui Saul. Avem dovada in 2 Sam 12:18 cand era atat de mahnit din cauza copilului sau, iar cand a auzit ca a murit, totul s-a terminat. Un program funebru cu o poezie adecvata, o cantare chiar, pregatita de un geniu , intr-o asemenea ocazie ar face ca momentul trist al despartirii sa amelioreze inimile zdrobite chiar daca despartirea ii macina profund.

Orice moment trist, transformat intr-o forma inaltatorare care sa aiba pe Hristos in centru, care sa-L invite in acea atmosfera trista, rugandu-L ssa ne conduca vietile, poate fi numit "Cantare de jale". In momente disperate avem pe cineva care nu se teme. Avem pe Cineva care ne intelege, ne iubeste, si mai mult, stie sa aline suferintele.

Intr-una din ocaziile cand copii lui Israel se vaitau nestiind carui zeu sa se adreseze, Domnul pune o intrebare: "Ale cui sunt vaietele acestea"? ... Cu siguranta Dumnezeu nu poate privi la omul care jeleste disperat, care considera ca nimic nu-i poate reda o viata fericita. Observati ca in cuvintele sale, David nu a folosit vorbe goale. Erau mai mult un omagiu: "Fala ta Israele zace ucisa pe dealurile tale". Era o cantare adresata celor vii. Nicidecum plangere pentru mort. Deaceea jalea trebuie manifestata public, in forma ordonata si... de ce nu, artistica. Un omagiu – mai bine zis – ar fi minunat cu ocazia decesului. Atunci se poate evangheliza cum nici o alta ocazie nu o poate face. Trecerea la odihna a unui om, poate fi invierea la viata spirituala altuia. Moartea este un somn. Cel decedat se odihneste, jalea nu are nici un sens, insa durerea despartirii ramane inca destul de greu de rezolvat. Nu toti pot privi despartirea la fel. Insa un singur lucru il avem in comun. ISUS, care are grija si de unul si de altul. Nu avem de ce ne incgrijora, iar ziua invierii ne poate aduce impreuna cu cei dragi. Cantarea de jale ramane totusi un act funebru, pe care un bun crestin, un om de cultura, niciodata nu o va transforma in strigate disperate, ci intr-un omagiu ce poate inalta gandul nostru spre Creator, spre Stapanul universului

Capodopere in competitie

Sunt foarte rari cei a caror dorinta este de a nu avea contact cu muzica.Poate ca nici nu exista asemenea oameni. Totusi ceea ce stiu sigur , e ca putini inteleg si prefera muzica culta, inaltatoare si curata. Restul sunt " indragostiti" de muzica trupeasca, superficiala, si chiar demonica.De ce acest procent? Pentru ca putini crsc intr-o casa cu spirit inalt. Si dupa cum am amintit anterior, muzica stimuleaza facultatile noastre culturale si vom cauta sa ne hranim simtul muzical cu genul de muzica cu care ne-am format gustul. Un copil daca ar bea apa sarata de mic, s-ar obisnui asa, si cand, fiind mare ii vei da apa buna, va spuna ca " nu are gust". Ce anume e pervertit? Gustul sau apa? Si

totusi sunt inca oameni care privesc muzica de factura inalta, ca fiind, fara gust, fara nimic bun de a o asculta. Cum stau lucrurile peste tot, e mai greu sa urci decat sa cobori. Muzica grea e la inaltime, iar cu cat e mai usoara, este mai accesibila. Puneti-va tinte inalte spunea Pavel, si veti ajunge inaltimile. Dea-ceea as indemna ca studiul muzical sa inceapa de sus in jos, ceea ce pentru multi pare absurd. Multi pro-fesori vor spune ca un elev trebuie sa inceapa cu ce e mai usor. Altfel, se va descuraja si va abandona. In muzica, lucrurile se schimba totusi. Se poate incepe cu ce e mai usor, dar la nivelul muzicii inalte. Cel care preda elevului sau cele mai simple forme de acompaniament, nu face decat sa indrepte pasii aces-tuia pe drumul superficialitatii. Astfel, lipsind plinatatea armoniei, va simti nevoia sa suplimenteze cu ritmul accentuat, si muzica lui va pierde din valoare pentru ca elementele studiate la lectia 1, lipsesc partial. De altfel, elevul acumuland doza necesara unei muzici usoare, se va multumi cu atat, ca laodiceeanul, doar caldicel, si va ramane incomplet, considerand ca nu mai are nevoie de nimic. Atata timp cat el poate canta intr-un fel (indiferent care) este multumit si ramane asa - Caldicel , adica – LAODICEEAN. El e multumit, dar o vorba inteleapta spune: "Cu cat omul cunoaste mai mult, cu atat isi da seama cat de putin stie".

Revenind la capodopere, as sublinia ca sunt acele "piese nemuritoare", care oricat timp ar trece peste ele, raman la fel de noi. Raman "la moda". Divinitatea e nemuritoare, pamantescul insa- pieritor. Cand vei simti sau auzi ca cutare sau cutare piesa nu mai e la moda, fii sigur ca nu e capodopera.Muzica divina ramane nemuritoare, totdeauna cu miez, totdeauna apreciata, totdeauna cantata. Capodoperele adevarate raman capodopere nu doar de epoca, de moment sau uneori de ocazie. Un om muzical complex, va studia capodopere si la va insusi. Va trai melodiile aflate la moda, se va bucura de ocazii, dar ramane la studiul muzicii inalte.Sufletul sau nu se va goli niciodata. El are de unde se hrani, pentru ca a invatat sa cultive in sufletul sau, o muzica spirituala.

.

1 – NOTATIA MUZICALA

Becarul - Anuleaza atat bemolul cat si diezul aducand nota in dreptul careia e pus,la inaltimea ei normala.Nu se va aseza niciodata ca armura la cheie.

2 – TIMBRURILE VOCALE

• 
  Soprana lirica = Detine o voce mai plina decat cea lejera, de un timbru clar,rotund si stralucitor in toate registrele. Convine ariilor de adanca expresie si lirism , fiind potrivita pentru multe stiluri si genuri; deaceea este cea mai solicitata in creatia de opera.
  

Intinderea vocii cuprinde in ambitus Do1 – Si2

Modele din literatura muzicala dramatica

Weber - Freischutz ( Agatha)

Mozart - Figaro (Cherubino)

Bizet - Carmen ( Michaela)

Ceaikovski – Oneghin (Tatiana)

Gound - Faust (margareta)

Puccini – Boema ( Mimi)

Paul Constantinescu – O noapte furtunoasa (Veta)

3 – Exercitii

* Dupa minutele de respiratie profunda, si antrenamentul muschiului diafragm, intonati scara muzicala temperata rar si cu exactitate, suitor si coborator.Apoi cautati sa atingeti note cat mai inalte, respectiv joase.